Restructurare agresivă la ANAF: 2.000 de posturi desfiinţate, deşi ANAF susține că nu are suficient personal

390

Guvernul a adoptat, marți seară , o OUG prin care a decis reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), actul prevede reducerea structurii de personal cu peste 2.000 de posturi şi eliminarea a 35 de posturi de conducere, anunțul a fost făcut de șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Inspectorii antifraudă nu vor mai ocupa posturile prin concurs.

„A fost adoptată şi Ordonanţa de Urgenţă pentru reorganizarea ANAF, vorbim despre reducerea structurii de personal a acestei instituţii cu peste 2.000 de posturi, de asemenea, eliminarea a 35 de posturi de conducere, iar din patru vicepreşedinţi rămân trei. Este un act normativ promis pentru reorganizarea acestei instituţii şi eficientizarea activităţilor de colectare a impozitelor şi taxelor percepute contribuabililor români”, a declarat Ionel Dancă

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a precizat la începutul ședintei de Guvern că în prima lună de activitate ANAF a înregistrat o depăşire a încasărilor faţă de program de aproximativ 300 de milioane de lei, iar faţă de aceeaşi lună a anului trecut, o creştere a încasărilor de 1,5 miliarde de lei.