Trei bărbaţi din Bangladesh ascunși într-o remorcă, depistați în timp ce încercau să iasă ilegal din țară

293

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat, ascunşi în remorca unui autoturism, trei cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Șoferul, cetățean român, este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi.

În data de 03.02.2023, în jurul orei 06.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român cu vârsta de 44 de ani. Bărbatul conducea un autoturism cu remorcă, ambele înmatriculate în România.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în remorca autoturismului, trei cetățeni străini, ascunși printre saltele, pături și alte produse personale.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 29 și 39 de ani şi au intrat legal pe teritoriul României. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă ilegal întrun stat din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini.

De asemenea, șoferul este cercetat pentru infracţiunea de trafic de migranţi, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.