Consiliul Judeţean Prahova intenționează să contracteze un împrumut în valoare de  25 milioane de lei. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe extraordinare a legislativului județean, atunci când pe ordinea de zi a figurat un proiect în acest sens.

Vicepreședintele executivului județean, Dumitru Tudone, a explicat faptul că este nevoie de acești bani pentru asigurarea fluxului de lichidităţi financiare în vederea finalizării rapide a lucrărilor  de alimentare cu gaze pe Valea Slănicului.

”Acest proiect l-am inițiat pentru a se asigura finanțarea și cash flow necesar implementării proiectului de alimentare cu gaze pe Valea Slănicului”, a susținut Dumitru Tudone, vicepreședintele CJ Prahova.

De precizat faptul că reprezentanții PSD nu au participat la vot. Cu toate acestea proiectul a trecut cu majoritate de voturi.

Proiectul care prevede introducerea a aproximativ 300 km de reţea de gaze urmează să fie gata până la data de 31 decembrie 2023.

Realizarea investiţiei va duce la branşarea a peste 8000 de gospodării şi instituţii publice la reţeaua de gaze naturale.