Omenirea a trecut prin cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată

351

Luni, 3 iulie, a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată la nivel mondial, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional american pentru Predicţii de Mediu.

Temperatura medie globală a ajuns la 17,01 grade Celsius, depăşind recordul din august 2016 de 16,92 grade Celsius, în timp ce valurile de căldură s-au făcut simţite în întreaga lume.

Sudul Statelor Unite a fost în ultimele săptămâni sub o cupolă de căldură intensă. În China, un val de căldură persistent a adus temperaturi de peste 35 grade C. În Africa de Nord s-au înregistrat temperaturi de aproape 50 de grade Celsius. Chiar şi Antarctica, aflată în prezent în perioada de iarnă, a înregistrat temperaturi anormal de ridicate. Baza de cercetare ucraineană Vernadsky din Insulele Argentine ale continentului alb a depăşit recent recordul de temperatură din iulie, cu 8,7 grade Celsius.

„Aceasta nu este o piatră de hotar pe care ar trebui să o sărbătorim”, a declarat Friederike Otto, climatolog la Institutul Grantham pentru schimbări climatice şi mediu de la Imperial College London din Marea Britanie. „Este o condamnare la moarte pentru oameni şi ecosisteme”, spune cercetătorul.

Oamenii de ştiinţă au declarat că schimbările climatice, combinate cu un model El Nino emergent, sunt de vină pentru astfel de recorduri. „Din nefericire, promite să fie doar primul dintr-o serie de noi recorduri stabilite în acest an, pe măsură ce creşterea emisiilor (de dioxid de carbon) şi a gazelor cu efect de seră, împreună cu un eveniment El Nino în creştere, împing temperaturile spre noi maxime”, a declarat Zeke Hausfather, cercetător la Berkeley Earth.