Finanțare europeană de peste 1 milion de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii Spitalului de Pneumoftiziologie din comuna Drajna

455

reduce inegalitățile privind accesul populației la servicii medicale de calitate, va diminua timpul de diagnosticare și de tratament, evitând totodată redirecționarea pacienților către alte centre medicale din zonă.

Administrația locală beneficiază de finanțare nerambursabilă prin Regio (Programul Operațional Regional 2014-2020), în cadrul Axei prioritare 8 – „Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale”, Prioritatea de investiții 8.1 – „Investiții în infrastructurile sanitare și sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel național, regional și local, reducând inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și promovând incluziunea socială prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Obiectivul specific 8.1 – Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate, Operațiunea A – Ambulatorii.

Cu o perioadă de implementare de 42 de luni, până la data de 13 februarie 2022, proiectul valorifică o finanțare de 6.374.610,91 lei, din care peste 4,4 milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, aproximativ 1,8 milioane de lei constituie alocarea din bugetul național, cofinanțarea beneficiarului fiind de peste 127 de mii de lei.