Acu’ 33 de ani, trăgeam la joagar cu tataie, la Cărbunești – locul unde “întoarce rata” (capăt de linie pentru transportul în comun, spre Ploiești), când, din drum, peste gârlă, unchiul Nicu, agitat, cu gesturi largi și vocea răgușită, striga spre noi: “Mitică, Mitică…a fugit!!!”. Tataie, nedumerit întreabă cine, nea Nicu arăta spre cer, disperat, tataie, nimic – nu putea să gândească minunea dinainte de Crăciun – “Cine mă?”. Ceaușescu, zice unchiu aproape în șoaptă, dar suficient cât să-i pice mâna de pe mânerul joagarului lui tataie. “Cum mă?” zice el dupa o vreme. “Uită-te la televizor…”, zice nea Nicu. Cu vocea în ceață, cu gesturi domoale, mi-a zis, “hai în casă”. La televizorul alb/negru Venus, într-adevăr, picase Ceaușescu. Aveam 15 ani jumate și mă bucuram, ca un nebun, de i-am uluit pe aia bătrâni. Nu aveau de unde să știe nici ei și nici bunii mei părinți că, cu două săptămâni în urmă, alături de alți șapte colegi de clasă fusesem chemat și audiat, de Securitate. Spusesem bancuri și vorbisem de Nadia Comăneci, de fuga ei. Ne turnase mama unei colege care povestea acasă ce făceam noi.
De Crăciun, voios cu avânt de revolutionar, le-am mărturisit părinților adevăratul motiv al vizitei mele pe Vasile Lupu (numele străzii unde se afla sediul Securității și al Miliției prahovene) – ei știau că fusesem chemat pentru o eventuală coptare a mea într-o echipă de judo județeană. Atunci, am văzut în ochii lor o groază ce nu poate fi descrisă. Mama, cu frica pentru ce ar fi putut urma, m-a “alintat” cu un dos de palma ce m-a aruncat pe teracota sobei din “camera de pe beci”.
De atunci, din decembrie 1989, disprețuiesc securiștii. Îmi e silă de cei care, sub umbrela Statului și a statutului special de membri ai comunității de informații, calcă în picioare demnitatea umană. Ca ziarist, am refuzat orice formă de colaborare cu ei – securiștii și urmașii securiștilor. Ca senator și primar i-am tratat cu deferență, ca niște parteneri instituționali (sic!). Altfel nu am putut…
Au trecut 33 de ani, nu mai înjurați doar ce vedeți la televizor sau pe rețelele sociale, vinovații sunt tot ei, securiștii. Și-au schimbat sediile, metodele, își fac vacanțele pe afară – nu doar la Neptun, sunt băgați în toate afacerile mari, au “oameni” peste tot. În numele securității planetare, “nici musca nu scapă nefu…”.
33 de ani de libertate, pe dracu’!!! Suntem mai proști și mai slabi decat oricând.
Autor: Iulian Bădescu
