Declarația pe propria răspundere de care românii au nevoie pentru a ieși din case pe perioada stării de urgență a suferit o mică modificare, pentru adaptarea acesteia la Ordonanța Militară nr. 10, emisă la finalul lunii trecute.

Noul model de declarație pe proprie răspundere se poate descărca de AICI, iar singura modificare este legată de nota de subsol în care se menționează intervalul orar în care persoanele cu vârsta de peste 65 de ani se pot deplasa.

Conținutul și motivele deplasării rămân la fel în noua declarație pe propria răspundere.

În continuare vom putea selecta 10 motive pentru care ne-a deplasat în mod justificat pe perioada stării de urgență, iar acest lucru va rămâne în vigoare cel puțin până pe 15 mai.

În noua declarație, la nota de subsol, vom regăsi următorul pasaj: „Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani completează doar pentru motivele prevăzute la punctele 1-6 și 9. Deplasarea se face în orice interval orar, pentru motivele prevăzute la pct.1, 3, 6 și 9, respectiv între orele 07.00-11.00 și 19.00-22.00, pentru motivele prevăzute la punctele 2, 4 și 5”, conform declarației.

De asemenea, documentul poate fi tipărit și completat olograf („de mână”) în câmpurile predefinite, necesitând totodată semnătura olografă a titularului.

Totodată, autoritățile reamintesc faptul că declarația pe proprie răspundere poate fi redactată integral olograf, cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție.

Autoritățile precizează că modelele vechi rămân valabile dacă sunt completate și folosite corect de cetățeni.