George Simion se vede deja în turul doi al prezidenţialelor, dar problemele partidului pe care îl conduce sunt din ce în ce mai mari.
Șeful Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă a dispus un control al AUR după mai multe sesizări în mass-media cu privire la modalitatea în care sunt obținute veniturile partidului și a modului în care AUR a cheltuit, în special, subvenția de stat.
Toni Greblă a precizat că AEP verifică legalitatea obținerii veniturilor și modalitatea în care partidele le cheltuiesc în acord cu prevederile legale, iar acolo unde veniturile au fost făcute din alte surse decât legale, sau cheltuielile au vizat bunuri și servicii sau alte activitășți care nu sunt prevăzute în legea partidelor politice, confiscă contravaloarea activității desfășurate, respectiv bunurile și aplică o sancțiune contravențională care este de la 15.000 la 50.000 de lei.
AUR a pornit în urmă cu două zile o campanie de donație de 20.000 de ghiozdane complet utilate, înainte de începerea anului școlar. Întrebat despre conotațiile de campanie electorală și dacă această activitate nu este interzisă, șeful AEP a afirmat că: „nu pot să vă spun dacă este interzisă activitate, dar am dispus un control în care ceea ce privește partidul AUR”
În luna iulie, Libertatea a scris că AUR a pornit o caravana sanitară mobilă cu autovehicule cumpărate din banii publici din subvenție, în timp ce partea medicală a fost achiziționată de o fundație apropiată de partid. ”Din caravană nu va lipsi nici ziarul AUR, cu informații politice”, menționa cotidianul.