Un nou scandal în USR: Deputatul Andrei Lupu, președintele USR Prahova, dat afară din partid!

803

Parlamentarii USR au decis prin vot excluderea deputatului Andrei Lupu din grupul parlamentar și din partid pentru declarații împotriva conducerii, a anunțat marți președintele interimar Cătălin Drulă, suținând că bunul-simț ar fi trebuit să îi spună să plece singur. Lupu, considerat un apropiat al lui Dacian Cioloș, a lansat, în ultimele două săptămâni, numeroase critici dure la adresa conducerii USR.

Andrei Lupu este deputat de Prahova şi a fost ales pe listele electorale ale Alianţei USR PLUS.

După aflarea veștii, Andrei Lupu a reluat acuzațiile la adresa colegilor din USR: „Actuala conducere a USR trăiește cu spaima de a nu pierde controlul partidului și acționează ca atare. Faptul că eu subliniez nereguli interne din interiorul grupului parlamentar sau din exterior nu are nici o relevanță pentru adevăr. Membrii de partid știu ce se întâmplă și vor alege in consecință.

Este rușinos și descalificant modul în care au procedat, în lipsa mea și fără a exista o minimă dezbatere în legătură cu acuzațiile pe care au încercat să le construiască împotriva mea.” susține Andrei Lupu

Declarațiile acestuia au stârnit un val de critici la adresa lui pe rețelele sociale, de genul: „mai rușinos este atitudinea ta de a ataca calomnios USR PLUS, adică pe acei membrii care au muncit ca tu să fii in Parlamentul României. Dacă vroiai să pleci după Cioloș, puteai sa o faci cu capul sus, nu aruncând mizerii in partidul care te-a făcut Parlamentar.Succes! ” susține un internaut…

Acest nou scandal din USR Prahova, vine doar la câteva zile după ce  Adrian Albu, consilier local Sector 2 şi vicepreşedinte USR Sector 2, susține că George Marussi, fost senator de Prahova, a fost pus în funcția de Secretar General de USR de către Dan Barna pentru că s-a dovedit a fi un om pe care se poate pune bază atunci când e vorba de făcut mizerii”, a scris consilierul  Albu pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că USR deși este în opoziție la nivel național, pe plan local, atât la Consiliul Județean Prahova, cât și la Primăria Ploiești au alianțe cu PNL, având vicepreședinte la CJ și viceprimar la Ploiești.