Zece membrii ai unui clan de interlopi din Prahova, acuzați de trafic de persoane și șantaj au fost reținuți de DIICOT. 40.000 euro, un pistol și zeci de săbii confiscate

820

Procurorii DIICOT din Ploiești au reținut zece membri ai unui clan interlop din Prahova, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi şantaj,  printre care și liderul acestora, după ce au făcut descinderi în Ploiești și în alte localități din țară. Potrivit anchetatorilor, suspecții sunt acuzați de trafic de persoane și șantaj, fiind identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, suma de aproximativ 40.000 de euro, înscrisuri, un pistol de tip airsoft, săbii, precum şi alte obiecte contondente.

Această grupare infracțională este cunoscută ca fiind un clan important în mediile interlope din municipiul Ploiești și judeţul Prahova, la grupul infracțional constituit aderând şi alte persoane.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat un număr de 10 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Ploieşti, la locuinţele inculpaţilor.

Cu această ocazie au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, suma de aproximativ 40.000 de euro, înscrisuri, un pistol de tip airsoft, săbii, precum şi alte obiecte contondente.

La data de 06.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților M.A., M.M., M.S., M.R., M.C.R., M.I., Z.M.D., Z.P.M., R..V și B.I.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și șantaj.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, inculpatul M.A. (persoană cunoscută în mediul interlop ca având ca preocupare săvârșirea de infracțiuni în urma cărora poate dobândi foloase patrimoniale importante) pe baza relaţiilor de rudenie şi cu sprijinul fraţilor săi, a constituit și consolidat un grup infracțional organizat profilat în special pe săvârșirea de infracțiuni cu violență, precum și infracțiuni de șantaj, înșelăciune, lipsire de libertate, activități infracționale prin care aceștia au urmărit ca și scop final obținerea unor foloase patrimoniale însemnate.

Astfel, pentru soluționarea unor dispute financiare și pentru impunerea autorității în fața unor grupări sau persoane rivale membrii grupului recurgeau la acțiuni violente, amenințări și distrugeri de bunuri.

În interiorul grupului a existat o ierarhie strictă, respectiv, inculpatul M.A. era liderul și coordonatorul grupului, frații săi având rolul de locotenenți care asigurau comunicarea între membrii simpli și lider.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că, una dintre victimele acestui grup, sub pretextul de a i se oferi protecție, a fost permanent sub supraveghere și controlul membrilor grupului (victima a locuit efectiv într-o anexă a unui imobil care aparține unuia dintre membrii grupului).

S-a reţinut faptul că, persoana vătămată a fost constrânsă să locuiască în anexa respectivă deoarece membrii grupului au intenţionat să o inducă în eroare și să o deposedeze (prin încheierea unui contract) de locuința sa situată pe raza municipiului Ploiești. De asemenea, sub diferite pretexte, membrii grupului şi-au însuşit toate sumele de bani pe care victima le primea ca și salariu.

Totodată, același imobil a făcut obiectul unei convenții încheiate la sediul unui birou notarial între victimă și o altă persoană, convenție în care cei doi s-au angajat să perfecteze, în viitor, un schimb de imobile.
Vizând acest imobil, la data de 21.09.2019, s-a produs un incident violent între persoana vătămată și membrii clanului, acțiunile violente având ca scop principal determinarea victimei să renunțe la “afacerea” cu imobilul sus-menționat.

Astfel, la data de 20.09.2019, inculpaţii M.S. și Z.M.D., s-au deplasat la locuința persoanei vătămate, situată în municipiul Ploiești, solicitând acesteia să reununțe la convenția încheiată în faţa notarului, cu motivarea că imobilul pe care urma să-l obțină la schimb ”este situat pe strada lor”.

Persona vătămată a refuzat, iar în cursul zilei de 21.09.2019, în jurul orei 17.00, membrii grupului infracțional, precum și alte persoane, înarmați cu bâte, topoare, săbii și alte obiecte contondente sau tăietoare, au pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei.

Persoana vătămată a fost lovită cu obiecte tăietoare de către inculpaţii M.M. și M.S., iar ca urmare a agresiunilor la care a fost supusă, aceasta a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, persoanele care au pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate și au tulburat liniște publică, au provocat multiple distrugeri autoturismului acestuia și au spart geamurile de la locuință.

De asemenea, din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că, pe fondul unei ”dispute de afaceri” din 2014 privind o licitație de achiziționare de reziduuri petroliere, între inculpatul M.A., ceilalți membri ai grupului său și două persoane vătămate (parteneri de afaceri) s-a iscat o situație conflictuală.

În ziua de 25.09.2019 persoana vătămată a fost apelată de către o persoană necunoscută care, sub pretextul unei tranzacții cu reziduuri petroliere, a stabilit o întâlnire cu aceasta, în zona pasajului rutier D.N.1.
În zona intersecții giratorii D.N.1. cu A.3. din comuna Bărcănești, lângă autoturismul condus de către victimă, parcat într-un refugiu, s-au oprit două autoturisme care au blocat autovehiculul persoanei vătămate.

Din autoturismele respective au coborât inculpații M.M., R.V., B.I.F., M.R., M.C.R., precum și alte 2-3 persoane, care i-au adresat amenințări cu moartea și acte de violență, pentru ca să determine persoană vătămată să le remită la o dată ulterioară suma de 500 000 lei, sumă care ar fi reprezentat venitul nerealizat de către inculpatul M.A., ca urmare a pierderii licitației cu reziduuri petroliere.

În noaptea de 03/04.10.2019, inculpaţii M.M., M.I., R.V., M.S. și alte 2-3 persoane, fiind determinați de către liderul grupului, inculpatul M.A., s-au întâlnit în incinta unei benzinării din municipiul Ploiești, după care s-au deplasat cu două autoturisme pe D.N. 1B, în direcție comunei Colceag, sat Inotești, judeţul Prahova.

În satul Inotești, inculpaţii s-au deplasat până la sediul unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate prelucrarea/reciclarea de reziduuri petroliere și au aruncat în curtea imobilului o sticlă incendiară, tip ”Coctail Molotov”.

Propagarea unui incendiu în curtea unității comerciale a fost împiedicată prin faptul că sticla incediară a căzut pe o platformă de beton, precum și urmare a intervenţiei paznicului prezent la faţa locului care stopat focul prin folosirea unui extinctor.

Ca urmare a actelor de amenințare și a acțiunilor de intimidare persoana vătămată a remis la data de 29.10.2019 membrilor grupului infracțional organizat suma de aproximativ 40 000 Euro.
Suma respectivă a fost înmânată de către membrii grupului, pentru păstrare, concubinei inculpatului M.A., la solicitarea acestuia.

La data de 06.11.2019, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat un număr de 10 percheziții domiciliare pe raza teritorială a municipiului Ploiești, la locuințele inculpaților.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, suma de aproximativ 40.000 de euro, înscrisuri, un pistol de tip airsoft, săbii, precum și alte obiecte contondente.

În cursul zilei de azi, inculpații reținuți urmează să fie prezentați Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul IPJ Prahova – SIC și SICE, precum si al cadrelor de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab.

Foto cu caracter ilustrativ