Viorica Dăncilă: Autostrada Comarnic – Brașov nu se va construi în parteneriat public-privat. O băgăm în CSAT și o declarăm de importanță națională

609

Premierul Viorica Dăncilă, alături de președintele executiv PSD, Eugen Teodorovici, și de secretarul general PSD, Mihai Fifor au fost prezenți duminică, la Ploiești, în cadrul CEX-ului județean PSD.

Viorica Dăncilă, a anunțat în ședința Comitetului Executiv al PSD Prahova că autostrada Comarnic – Brașov va fi realizată de un consorțiu chinez – turc și va fi un proiect de importanță națională. 

„După cum ştiţi, autostrada Comarnic – Braşov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitare din partea unei societăţi chinezo-turce. Eu am hotărât, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima şedinţă de CSAT această autostradă să devină de importanţă naţională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cât mai repede lucrările pentru această autostradă”, – a precizat premierul Viorica Dăncilă la Ploiești.

Premierul  României a precizat că „birocraţia este destul de mare”, iar în ţară „s-a format această instituţie a contestaţiilor”, soluţia fiind ca această autostradă să devină de importanţă naţională şi să fie construită din fonduri guvernamentale.

Dăncilă nu a avansat o dată privind etapele realizării viitorului drum de mare viteză.

Sursă foto : Facebook Bogdan Toader