Viceprimarul Municipiului Ploiești, Magdalena Trofin, va fi înlocuită de o colegă, tot de la USR. Detalii din lupta pentru putere din USR Ploiesti

866

Viceprimarul municipiului Ploiești, Magdalena Trofin (foto stânga), ar urma să fie înlocuită din funcție cu o colegă din USR. Conform unor surse politice, vicele Trofin, care deține și calitatea de consilier local, ar fi pierdut lupta din interiorul partidului pentru a ocupa în continuare postul de viceprimar în urma nemulțumirilor colegilor față de activitatea ei ca și viceprimar, inclusiv prin voturile date în consiliul local împotriva proiectelor colegilor de alianta de la PNL, fiind catalogată ca o apropiată a primarului Andrei Volosevici.

Conform surselor politice, locul ei va fi luat de Anca Popa (foto dreapta), consilier local USR și profesor la Colegiul Național Ion Luca Caragiale.

În cadrul Consiliului local al Municipiului Ploiești, USR are 5 consilieri locali, care, conform surselor noastre sunt împărțiți în 2 tabere, una formată din Magdalena Trofin, Costel Andreescu și Tonsciuc Mihai, iar cealaltă tabără este formată din Popa Anca și Răzvan Enescu, lucru care s-a văzut aproape în toate ședintele conform voturilor date de către ei.

Deși la nivel național, PSD se află la guvernare alături de PNL, la Ploiești continuă alianța și cu USR.

Cert este că în toată lupta asta pentru putere, ploieștenii sunt singurii care pierd ( afirmație bazată pe modul în care arată Municipiul Ploiești)….

Foto: Facebook Anca Popa