Vânzarea ADEPLAST către elvețienii de la SIKA, în analiză la Consiliul Concurenței

196

Firma AdePlast, lider în industria de adevizi, polistiren și vopsele din România, a fost înghițită de compania elvețiană Sika, printre cei mai mari jucători de materiale chimice de construcții la nivel global. Vânzarea survine decesului proprietarului, Marcel Bărbuț, în luna februarie 2019.

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Sika România SRL și Sika Finanz AG preiau Adeplast SA.

Atât Sika Romania SRL, cât și Sika Finanz AG sunt deținute Sika AG, Elveția, grup specializat în substanțe chimice. Sika Romania SRL desfăşoară activităţi în domeniul producerii de materiale de construcţii (producţie de beton, sisteme de hidroizolaţii, sisteme de acoperire, sisteme de pardoseli, sisteme de lipire şi etanşare, retehnologizări etc).

Sika Finanz AG oferă finanțare companiilor grupului Sika. Adeplast SA este activă, în principal, în producția și comercializarea mortarelor și adezivilor pentru construcții și produselor de termoizolare, în special polistiren.

Într-o măsură mai mică, Adeplast activează și în domeniul membranelor de hidroizolare, vopselelor și acoperirilor decorative.

Adeplast deține patru fabrici în România, situate în apropierea orașelor Oradea, Ploiești, Roman și Craiova.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei.