USR: PSD-ALDE vor să creeze ”softul paralel” pentru fraudarea alegerilor

689

USR spune că în a treia zi de audieri în Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai se confirmă suspiciunile că „PSD-ALDE vor să discrediteze Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV) astfel încât să manipuleze rezultatele viitoarelor alegeri”.

„Astăzi a avut loc un adevărat asalt al PSD-ALDE împotriva Autorității Electorale Permanente (AEP), după ce președintele instituției a declarat cu subiect și predicat în cadrul audierii că la alegerile europarlamentare și la referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor verbale, nicidecum fraude, și că la nivelul BEC nu au fost constatate probleme legate de sistemul informativ”, spune USR, printr-un comunicat.

  • ”Consider șocante insistențele membrilor PSD-ALDE de a discredita Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. A fost linia de atac pe tot parcursul audierilor reprezentanților principalelor instituții, precum MAI, MAE și, astăzi, AEP. Președintele AEP a confirmat că instituția pe care o conduce nu are expertiza, capacitatea și resursele de a gestiona un asemenea sistem. Asistam la o șaradă bazată pe informații incomplete lansate în spațiul public”, a declarat Daniel Popescu, reprezentantul USR în Comisia de anchetă privind alegerile din 26 mai.

USR mai transmite că PSD-ALDE dorește să facă încă un pas către eliminarea SIMPV prin crearea unui program paralel celui realizat de STS și care a funcționat în timpul alegerilor.