Un șofer a fost depistat pe autostrada A1 conducând sub influența substanțelor interzise și un altul care circula cu peste 220 km/h

348

În a doua zi a anului, polițiștii au depistat, pe autostrada A1, un șofer care conducea sub influența substanțelor interzise și un altul care circula cu peste 220 km/h.

La data de 2 ianuarie 2022, ora 11:09, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat un bărbat, de 23 de ani, care conducea un autoturism, pe autostrada A1, la km. 247, pe breteaua de acces.

În urma testării, rezultatul a fost pozitiv pentru cannabis.

Astfel, a fost dispusă prelevarea de mostre biologice de sânge și urină, pentru stabilirea cu exactitate a tipului de substanță psihoactivă prezentă în organism.

De asemenea, în torpedoul autoturismului, au fost descoperite un dispozitiv de mărunțire, cu resturi vegetale, de culoare verde-oliv, ce par a fi substanțe psihoactive, un suport pentru țigarete și 2 cutiuțe negre, cu foițe de hârtie, acestea fiind ridicate.

În cauză, se efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal, fiind dispusă reținerea permisului de conducere, fără drept de circulație, până la definitivarea cercetărilor.

Tot astăzi, 2 ianuarie 2022, un autoturism a fost depistat de polițiști, pe autostrada A1, tronsonul Sibiu-Holdea, km. 360, calea 2 (sensul spre Sibiu), circulând cu 223 km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, cu amendă de 2.900 de lei, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.