Un consilier județean și-a dat demisia pentru a putea ocupa postul de director al unui parc industrial

478

Aleșii au votat proiectul privind constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului de consilier județean al lui Andrei Cosmin Țurcanu și declararea vacantării locului de consilier județean respectiv, ales pe lista PSD.

Acesta a renunțat la mandatul de ales județean pentru a nu fi incompatibilitate cu funcția de director interimar al Parcului Industrial Ploiești. Acesta a fost numit în funcția respectivă până la organizarea unui concurs, pe care are mari șanse să îl și câștige dacă va participa.

Surse spun că Bogdan Furtună va fi nominalizat de PSD Prahova pentru a deveni consilier județean.

Surse politice susțin că viitorul consilier județean va fi Bogdan Furtună.

„În conformitate cu prevederile art. 204, alin (2) lit. a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, consilierii județeni pot demisiona, anunțând în scris președintele consiliului județean sau secretarul general al județului. Domnul Țurcanu Andrei Cosmin, prin demisia înregistrată la Consiliul Județean Prahova la nr. 13836/16.06.2022, a demisionat din funcția de consilier județean”, scrie în referatul de aprobare al proiectului.