La data de 30.03.2020, în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect infracțiunea de omisiunea declarării unor informații, prev. de art. 352 ind. 1 C.pen, constând în aceea că la 28.03.2020, organele de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Ploiești – Secția 2 Poliție s- au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la aceeași dată, o persoană s-a prezentat la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cu simptomatologie specifică unei viroze, fără a declara că a revenit în țară, din Germania, în 16.03.2020.

Reamintim că această situație a relatat-o și doctorul chirurg Dan Oprea, de la SJU Ploiești și a fost un factor important în scandalul de la SJU Ploiești, personalul medical acuzând, printre altele și lipsa echipamentelor de protecție pentru situații de acest gen: