Un bolid de lux, care valorează peste 90.000 de euro, a fost găsit găsit în trafic, pe o stradă din Huedin, județul Cluj, la volan fiind o tânără de 26 de ani, din județul Mureș.
„În cursul serii de 10 decembrie, în jurul orei 19:00, în baza informațiilor obținute, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale au identificat și oprit pe strada Horea din Huedin un autoturism, condus de o tânără de 26 de ani, din județul Mureș, acesta figurând ca fiind sustras de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii”, spun, luni, polițiștii, conform digi24.ro
Autovehiculul a fost ridicat pentru continuarea verificărilor, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.