Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la intarea pe autostrada A1, fără a poseda permis de conducere și constanând că persoana trebuia să se afle în acel moment în autoizolare, întorcându-se recent din Marea Britanie.

Comunicatul integral al Parchetului:

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale a fost înregistrat la data de 20.03.2020 dosarul penal nr.488/P2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de zădărnicia combaterii bolilor, prev. de art.352 cp. și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 355 cp., constând în accea că în ziua de 19.03.2020 o persoană de sex masculin a fost depistată la intrarea pe autostrada A1 București – Pitești în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. Cu acest prilej, s-a constat că persoana respectivă se afla la acel moment în perioada de autoizolare la domiciliu, întrucât se întorsese de curând din Marea Britanie.

Precizăm că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiului prezumției de nevinovăție. ”

Foto cu caracter ilustrativ