Primarul Municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a decis ca acțiunile de dezinfecție a străzilor din municipiul Ploiești să continue și pe timp de zi.

Dezinfecția străzilor s-a făcut până acum de către operatorul de salubritate, S.C. Rosal S.A, doar pe perioada nopții, pentru a se evita aglomerația din circulația rutieră.

Reamintim că, la nivelul Comitetului Local pentru Situații de Urgență s-a decis recent ca și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. să efectueze în completare servicii de curățenie, prin spălarea cu apă și detergent a arterelor de circulație din oraș.

Astfel, în prezent, programul de spălat și dezinfectat carosabil, se execută zilnic, în trei schimburide către cei doi operatori amintiți, fiind atent monitorizat de Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești.

Menționăm că, pe toată perioada zilei, activitatea de curățare a străzilor din municipiul Ploiești se efectuează cu detergent pudră biodegradabil, iar pe perioada nopții se utlizează și biocid .

Detergentul pudră (biodegradabil), utlizat la curățarea arterelor de circulație din municipiul Ploiești a fost pus gratuit  la dispoziția municipalității de compania Unilever România.

Programul de spălare cu detergent a străzilor, de luni – duminică,  în Municipiul Ploiești, efectuat de operatorul S.C. Rosal S.A., la schimbul I, include următoarele artere de circulație: B-dul București, B-dul. Independenței, Pod Sud, Piața Eroilor, Piața Mihai Viteazul, Piața Victoriei, B-dul Republicii, str. Democrației, str. Nicolae Bălcescu, str. Șefan cel Mare, Pod Itau, str. Ștrandului, str. Transilvaniei, str. Văleni, str. Găgeni, str. Alba Iulia, str. Cameliei, str. Rapsodiei, Șos. Nordului, str. Gh. Doja, str. Pielari, str. Stadionului, str. Alexandru Vlahuță, str. Poștei, str. Lupeni,str. Mircea cel Bătrân, str. Buna Vestire, str. Grădinari, str. Armași, str. Izvoare.

Programul de spălare cu detergent a străzilor, de luni – duminică, în Municipiul Ploiești, efectuat de operatorul S.C. Rosal S.A., la schimbul II, include următoarele zone de circulație: str. Elena Doamna, str. Malu Roșu, str.N. Titulescu, Șos. Vestului, str. Laboratorului, str. Poligonului, str. Bobâlna, str. Depoului, str. Domnișori, str. Eroilor, str. Libertății, str. Mărășești, Pod Mărășești – inclusiv bretele de circulație, str. Rudului, str. Cpt. Aviator Popescu Ciocănel, str. Sondelor, str. Tribunei, str. Pompierilor, str. Anul 1907, str. Ana Ipătescu, B-dul Petrolului, str. Gh. Grigore Cantacuzino, str. I.L. Caragiale, str. Vlad Țepeș, str. Nicopole, str. Traian, str. Popa Farcaș,str. Torcători, str. Tudor Vladimirescu, str. Căliman, str. Industriei.

Programul de dezinfectare a străzilor, de luni – duminică, în Municipiul Ploiești, efectuat de operatorul S.C. Rosal S.A., la schimbul III, include  următoarele artere de circulație: B-dul București, B-dul Independenței, Pod Sud, Piața Eroilor, Piața Mihai Viteazul, Piața Victoriei, B-dul Republicii, str. Democrației, str. N. Bălcescu, str. Ștefan cel Mare, str. Mihai Bravu, Pod Itau, str. Ștrandului, str. Transilvaniei, str. Văleni, str. Găgeni, str. Alba Iulia, str. Cameliei, str. Rapsodiei, Șos. Nordului, B-dul Perolului, str. Râfov, str. Gh. Doja, str. Apelor, str. Pielari, str. Stadionului, str. Al. Vlahuță, str. Poștei, str. Lupeni, str. Mircea cel Bătrân, str. Buna Vestire, str. Grădinari, str. Armași, str. Izvoare, str. Clopoței, str. Elena Doamna, str. Malu Roșu, str. N. Titulescu, Șos. Vestului, str. Bobâlna, str. Depoului, str. Domnișori, str. Eroilor, str. Libertății, str. Mărășești, Pod Mărășești – inclusiv bretele de circulație, str. Rudului, str. Cpt. Aviator Popescu Ciocănel, str. Sondelor, str. Tribunei, str. Pompierilor, str. Anul 1907, str. Ana Ipătescu, B-dul Petrolului, str. Gh. Grigore Cantacuzino, str. I.L. Caragiale, str. Vlad Țepeș, str. Nicopole, str. Traian, Pod Târgoviște, str. Popa Farcaș,str. Torcători, str. Tudor Vladimirescu, str. Căliman, str. Industriei, str. Al. Odobescu, str. Arcului, str. Colinii, str. Tismana, str. V. Costache, str. Dorna, str. Șantierului, str. Dunării, str. 13 Septembrie, str. Lobacevski, str. C. Darwin, str. Târgoviștei.