Start de sezon, în weekend, pentru echipele de baschet juniori ale CSM Ploiești!

543

Federaţia Română de Baschet a stabilit structura sezonului competiţional „2021-2022” la nivel juvenil, în acest weekend urmând să se dea startul la unele categorii de vârstă. Clubul Sportiv Municipal Ploieşti are înscrise patru echipe – trei de băieţi (U13, U18 şi U19) şi una de fete (U16) – iar două dintre acestea, campionii de anul trecut de la U12 şi vicecampioanele de la U15, au programate turnee la finalul acestei săptămâni.

Echipa de băieţi U13 a fost repartizată în Seria J a primei faze, alături de ACS Isports Ploieşti, ACS Pantera Baschet Ploieşti şi ACS Cuza Pirates Brăila şi va găzdui, în weekend, primul turneu, în Sala Sporturilor „Olimpia”. Băieţii pregătiţi de Ionuţ Ivan joacă vineri, de la ora 19.30, cu ACS Pantera Baschet Ploieşti şi sâmbătă, de la ora 14.00, cu ACS Isports Ploieşti şi de la ora 19.30 cu ACS Cuza Pirates Brăila.

Lotul de jucători al CSM Ploieşti pentru acest sezon este următorul: Andrei Sebastian Nicolae, Vlad Alexandru Borcan, David Andrei Ilie, David Iordăchescu, Filip Barbu, Eduard Vasile, Roberto Săndulescu, Alexandru Petre, Ştefan Dobre, Rareş Cristian Radu, Teodor Mihalea, Tudor Mihalea, Darius Coman, Rareş Tudorie şi Valentin Ciprian Pîrvu.

La nivel de U13 băieţi s-au înscris în campionat 46 de echipe, repartizate în prima fază în 12 serii geografice.

Echipa masculină U18 face parte din Seria H a campionatului, avându-le drept adversare în prima fază pe ACS Cuza Pirates Brăila, AS Solaris Sporting Club Ploieşti şi ABC T-Pack Ploieşti. Primul turneu al acestei categorii de vârstă este programat în weekend-ul 16-17 octombrie.

Lotul pe care Ionuţ Ivan va conta la această categorie de vârstă este următorul: Odysseas Iancu, Luca Dănescu, Vlad Oţelea, Andrei Rogozanu, Ştefan Popa, Dorian Aniculăesei, Robert Chiva, David Petre, Theodor Sanda, Theodor Neguş, Ştefan Iliescu şi Vlad Baştină.

La U18 s-au înscris 53 de echipe, repartizate în prima fază în 14 grupe geografice.

Competiţia feminină de la U16 are la start doar 14 echipe, care au fost repartizate în 4 grupe geografice. CSM Ploieşti face parte din Grupa B, alături de CSŞ Craiova şi CSŞ-CSM Târgovişte, iar primul turneu, programat în acest weekend, va fi organizat de formaţia dâmboviţeană. Fetele noastre joacă sâmbătă, de la ora 13.00, cu gazdele de la CSŞ-CSM Târgovişte şi duminică, de la ora 11.00, cu CSŞ Craiova.

Campionatul de la nivelul U19 va debuta la începutul anului viitor.