Sorin Blejnar, achitat de Înalta Curte în dosarul Motorina după ce luase 5 ani de închisoare în primă instanță. Decizia e definitivă

544

Înalta Curte de Casație și Justiție l-a achitat pe fostul șef al ANAF Sorin Blejnar în așa-numitul dosar „Motorina”, în care era acuzat de complicitate la evaziune fiscală și sprijin acordat unei grupări infracționale organizate.

Procurorii îl acuzau pe Sorin Blejnar că ar fi sprijinit gruparea condusă de soţii Nemeş şi astfel 90.000 de tone de motorină ar fi fost tranzacţionate fără ca statul să încaseze un leu. 

În acest dosar au fost trimise în judecată 17 persoane fizice şi şase persoane juridice

În schimb, Radu Nemeș, cel acuzat că ar fi dat mită în acest dosar, a fost condamnat pentru comiterea a două infracțiuni, iar pedeapsa lui este de 7 ani și jumătate de închisoare. Soția sa, Diana Nemeș, a fost și ea achitată.

Sorin Blejnar a fost trimis în judecată de DNA Ploieşti în decembrie 2016, fiind acuzat că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective.

„Banii respectivi urmau să îi fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip ‘fantomă’ controlate de aceştia, cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive”, arată DNA.

Procurorii spun că, din această sumă de bani, lui Blejnar i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei.