Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță compensații financiare pentru abonații din Sinaia afectați de oprirea apei potabile
Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță compensații financiare pentru abonații din Sinaia afectați de oprirea apei potabile
Societatea HIDRO PRAHOVA SA anunță acordarea de compensații financiare abonaților din Sinaia afectați de oprirea furnizării apei potabile, în urma avariilor succesive înregistrate în perioada 2-8 ianuarie 2020. Nivelul compensațiilor vizează o reducere de 25 % din media cantității de apă/canal consumată pe ultimele 3 luni, (noiembrie 2019 – ianuarie 2020) și se va aplica după citirea contoarelor la sfârșitul lunii ianuarie 2020.
De această reducere vor beneficia numai abonații care au contract cu societatea HIDRO PRAHOVA SA, nu înregistrează restanțe la plata facturilor și locuiesc pe străzile: Aluniș (41 abonați), Avram Iancu (134 abonați), Aleea Yehudi Menuhin (1 abonat), Cuza Vodă (55 abonați), Cumpătu (18 abonați), Furnica (113 abonați), Gârbovei (19 abonați), George Enescu (3 abonați), Gh. Șincai (30 abonați), M. Kogălniceanu (160 abonați), Oppler (17 abonați), Scropoasa (15 abonați), Telecabinei (13 abonați) și Zamora (60 abonați).
Societatea HIDRO PRAHOVA SA își reafirmă regretul pentru disconfortul creat abonaților din orașul Sinaia și prezintă scuze publice tuturor celor afectați. Totodată, pentru corecta informare a celor interesați, precizăm că începând din 2 ianuarie 2020 au existat anunțuri succesive ale societății cu privire la oprirea furnizării apei în diferite zone ale orașului, iar echipele de intervenție ale sucursalelor HIDRO PRAHOVA, atât din Sinaia cât și cele mobilizate din alte zone ale județului, au făcut eforturi susținute pentru revenirea la regimul normal de alimentare cu apă.