Poliția Locală Ploiești va fi ajutată de 50 de voluntari să-i descopere pe cei care încalcă legea, în cadrul unui program inițiat de Primăria Ploiești. La înscriere, voluntarii trebuie să îndeplinească anumite condiții și vor fi selectați pe baza unui interviu.
Potrivit Primăriei Ploiești, programul de voluntariat inițiat cu sprijinul Poliției Locale Ploiești, va începe de luni și „se adresează ploieștenilor cu spirit civic, care vor să se alăture reprezentanților Poliției Locale Ploiești, în activitățile pe care aceștia le derulează în vederea menținerii și respectării normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”.
Pot deveni voluntari persoanele majore, fără cazier judiciar sau antecedente penale, au cetățenia română și domiciliul pe raza orașului Ploiești și sunt cunoscute „ca având o conduită civică în comunitate”.
Programul de voluntariat, inițiat cu sprijinul Poliției Locale Ploiești, va demara începând de luni, 28 octombrie 2019.
În acest context, s-au stabilit o serie de criterii în vederea selecționării celor 50 de persoane, care ar putea duce la îndeplinire obiectivele propuse prin programul sus amintit.
Astfel, poate fi voluntar în activitatea specifică Poliției Locale Ploiești, orice persoană care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- este majoră, fără cazier judiciar sau antecedente penale;
- consimte benevol să acționeze ca voluntar și are capacitate deplină de exercițiu;
- are cetățenia română și domiciliul pe raza municipiului Ploiești;
- este cunoscută ca având o conduită civică în comunitate.
Selecția și recrutarea voluntarilor în cadrul programului derulat de municipalitate se va face în urma unui interviu, care va avea la bază un dosar ce va include următoarele documente: copie act de identitate, cazier judiciar, adeverință eliberată de către medicul de familie că nu se află în evidență cu boli contagioase și neuropsihice.
Cererile de înscriere se depun în perioada 28 octombrie – 15 noiembrie 2019, între orele 10:00-13:00, de luni până vineri, la sediul Poliției Locale Ploiești, B-dul. Independenței, nr.21 (Biroul Relații cu Publicul – Comunicare, Managementul Calității). Clarificări suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0244/594227.
În cadrul Programului de voluntariat, persoanele selectate vor acționa în zona de domiciliu, prin sesizarea și transmiterea faptelor de natură contravențională din domeniile de activitate ale Poliției Locale Ploiești, prin Dispeceratul instituției, la numărul de telefon 0244/954, precum și prin intermediul altor instrumente de comunicare puse la dispoziția voluntarilor în acest sens.
Totodată, voluntarii vor aduce la cunoștința polițiștilor locali faptele astfel surprinse, îi vor însoți pe aceștia la fața locului, putând avea și calitatea de martor. De asemenea, voluntarii vor avea obligația de a păstra confidențialitatea datelor și de a transmite informații clare și precise, cu respectarea ariei de competență a Poliției Locale Ploiești.
Programul de voluntariat este o activitate ce se desfășoară conform prevederilor Legii nr.78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România.
La nivelul municipiului Ploiești, se dorește ca, printr-o astfel de colaborare, între Poliția Locală și persoanele care desfășoară activități de voluntariat, cu rol benefic pentru comunitatea locală, să se creeze un climat de siguranță și încredere în rândul cetățenilor, în ceea ce privește respectarea normelor de conviețuire socială.