Direcția de Sănătate Publică Prahova a instituit ieri, in zona de aprovizionare cu apa potabila afectata (cartier Nord, cartier Republicii, străzile Gheorghe Doja si Splaiului, zona dintre străzile Zidari si Deltei) interdicție de consum de apa distribuita prin rețea de distribuție (se interzice consumul de apa pentru băut, gătit, spălat, spălat pe dinți); apa va putea fi folosita doar pentru evacuarea apelor uzate fecaloid-menajere.
Consumatorii din zona afectata vor consuma apa potabila plata îmbuteliată. In lipsa unei surse alternative de apa potabila, apa de la robinet va fi consumata doar după o fierbere prealabila (cel puțin 2 minute) si după răcirea acesteia.
Rezultatele analizelor apei prelevate de ieri vor fi anunțate marți, 12 februarie.
Până atunci, din cauza impurităților rămase în rețeaua din zonele contaminate, Direcția de Sănătate Publică recomandă respectarea interdicției de consum.
Totodată, Apa Nova va pune la dispoziție, în continuare, cisterne cu apă potabilă.