Carmen Elena Zanfir, director al unei şcoli gimnaziale din Capitală, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce primea mită de la reprezentantul unei firme ce executa lucrări de reabilitare a instituţiei de învăţământ.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 14 aprilie 2020, a inculpatei ZANFIR CARMEN ELENA, director și ordonator de credite la o școală gimnazială din București, pentru infracțiunea de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada septembrie-octombrie 2019, în calitatea anterior menționată, inculpata ZANFIR CARMEN ELENA ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor), un comision de 4% (137.236 lei) din valoarea totală a sumei facturate de societate în executarea unui contract de lucrări de reabilitare a școlii, pentru ca, în schimb, să aprobe plățile către societate, precum și încheierea unui act adițional de prelungire a duratei contractului.
În perioada septembrie 2019-14 aprilie 2020, inculpata ar fi primit suma pretinsă, în mai multe tranșe, dintre care ultima tranșă, 21.000 euro la data de 14.04.2020, când s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante
La data de 15 aprilie 2020, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Foto cu caracter ilustrativ