Preşedintele Klaus Iohannis a ieşit public în prima zi după anunţarea stării de urgenţă. Iohannis a declarat miercuri că, din păcate, nu avem nicun motiv de relaxare, avem 20 de morţi în 24 de ore. Cuvântul de ordine este ”Staţi acasă”. Preşedinte a anunţat că va solicita ministrului de Interne şi premierului să revină asupra acordului MAI – BOR. ”Staţi acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a avertizat preşedintele.
Klaus Iohannis a avut miercuri cea mai dură ieşire la adresa Guvernului după acordul semnat cu BOR pentru Sărbătorile Pascale. „Azi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită și din păcate nu avem nici un motiv de realxare. Avem peste 7.200 de persoane infectate, avem de ieri până azi 20 de morți, avem peste 40 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci nici vorbă de relaxare. Și ca să fie foarte foarte clar ce am spus ieri și poate încă nu a ajuns foarte limpede la toată lumea: cuvântul de ordine e „Stați acasă”. E regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă cu un așa zis acord între MAI și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune,d ar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește. Mulți români au înțeles că e cazul să ne relaxăm. Dar nu e cazul să ne relaxăm”, a declarat Klaus Iohannis.
Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări”, a conchis preşedintele Iohannis.
Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat că atât preşedintele, cât şi premierul au fost de acord cu protocolul semnat cu Biserica Ortodoxă care stabileşte modul în care oamenii vor primi lumină în noaptea de înviere, dar şi regulile de împărţire a Sfintelor Paşti. Vela a precizat că avea informaţii că primari PSD incitau oamenii să meargă în număr mare la biserică, motiv pentru care a decis să ia aceste măsuri, la propunerea Bisericii.