Dinamo a primit o nouă lovitură, joi dimineaţă. Ultimul set de teste COVID-19 a scos la iveală şase noi cazuri pozitive de COVID-19. Este vorba de Mrzljak, Grigore, Popescu, Stefan Fară, Răuţă şi Vali Lazăr.
Jucătorii au fost băgaţi în izolare, iar restul lotului va fi supus unui nou set de teste, în orele următoare. În ultimele zile, la Săftica, au avut acces, din exterior, doar un şofer şi un scouter. Niciunul dintre aceştia nu a fost testat.
Ca urmare a ultimelor evenimente, partida dintre Dinamo şi Chindia Târgovişte, programată astăzi, de la ora 19:00, restanţă din etapa a 3-a, va fi amânată şi reprogramată.
Conform protocolului medical, atunci când sunt mai mult de trei cazuri la o echipă este considerat focar de infecţie. Jucătorii dinamovişti depistaţi au mers la spital pentru repetarea testelor, în timp ce restul jucătorilor au mers acasa, în izolare. Se va sta cinci zile în izolare, apoi vor fi efectuate noi teste. Dacă sunt negative se vor putea reîncepe antrenamentele.