S-a suspendat activitatea într-o grădiniță din Ploiești după ce 3 angajați au fost confirmați cu noul coronavirus

444

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit marți, 09.03.2021, într-o nouă ședință extraordinară, organizată în sistem audioconferință, pentru a supune dezbaterii și aprobării Hotărârea nr. 17/2021. Documentul vizează suspendarea activității didactice, prin prezența fizică, și trecerea acesteia în mediul online, în Grădinița cu program prelungit nr. 38 Ploiești (strada Poștei nr. 23 și anexa din strada Rareș Vodă nr. 2 Ploiești), unde trei angajați au fost confirmați cu noul coronavirus.

Măsura a fost luată la propunerea Consiliului de Administrație al unității de învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Direcția de Sănătate Publică Prahova, pe o perioadă de 14 zile, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Educației și ministrului Sănătății nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

 În perioada de suspendare a cursurilor cu prezență fizică, conducerea unității de învăţământ va dispune realizarea următoarelor activităţi obligatorii:

  1. a) curăţenia şi aerisirea claselor/sălilor;
  2. b) dezinfecţia generală și nebulizarea spațiilor unității de învățământ, respectiv clase, săli, holuri, toalete.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă  Prahova, va publica prezenta hotărâre pe site-ul instituţiei www.isuprahova.ro și o va transmite Inspectoratului Școlar Județean Prahova în vederea comunicării hotărârii unității de învățământ menționate.

Foto cu caracter ilustrativ