Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, și ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, au semnat contractul pentru modernizarea și extinderea ambulatoriului din cadrul SJU Ploiești.Proiectul „Extinderea, reabilitarea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului integrat al Spitalului Județean de Urgență Ploiești”este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale.
Valoarea totală a proiectului este de 11.093.302,17 lei, din care 214.015,01 lei reprezintă contribuţia solicitantului în proiect.
Termenul de execuție a lucrărilor și de dotare a ambulatoriului este de 12 luni.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii medicale, în regim de ambulatoriu, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Pe lângă modernizarea și extinderea spațiilor din ambulatoriul unității sanitare prahovene va fi instalată și aparatură medicală de ultimă generație.
Beneficiarii principali ai proiectului vor fi pacienții din județul Prahova, dar și personalul medical care va deservi ambulatoriul. Acesta va beneficia de un spațiu de lucru modern și extins față de situația actuală, cu dotări performante, în măsură să asigure eficiența și siguranța actului medical.
Modernizarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, face parte dintr-un proiect amplu, derulat de Consiliul Județean Prahova, proiect ce vizează reabilitarea celei mai mari unități spitalicești din județ, sănătatea fiind una din prioritățile administrației județene.