Până astăzi, 23 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.096 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.478 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 527 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 386 de noi cazuri de îmbolnăvire.

otodată, până acum, 527 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj și Prahova, au decedat.

La ATI, în acest moment, sunt internați 236 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.226 de persoane. Alte 28.131 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 113.336 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 375 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.701 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 466 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.192 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.385.528 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 971 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 653 în Italia, 196 în Spania, 26 în Franța, 15 în Germania, 59 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 66 de cetățeni români aflați în străinătate, 17 în Italia, 16 în Franța, 19 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia și unul în Elveția, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 20 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba161
2.Arad439
3.Argeș114
4.Bacău134
5.Bihor348
6.Bistrița-Năsăud148
7.Botoșani393
8.Brașov373
9.Brăila19
10.Buzău14
11.Caraș-Severin78
12.Călărași49
13.Cluj278
14.Constanța222
15.Covasna165
16.Dâmbovița88
17.Dolj65
18.Galați296
19.Giurgiu111
20.Gorj26
21.Harghita18
22.Hunedoara437
23.Ialomița148
24.Iași195
25.Ilfov214
26.Maramureș67
27.Mehedinți48
28.Mureș325
29.Neamț405
30.Olt20
31.Prahova52
32.Satu Mare53
33.Sălaj28
34.Sibiu209
35.Suceava2.417
36.Teleorman96
37.Timiș403
38.Tulcea35
39.Vaslui69
40.Vâlcea22
41.Vrancea207
42.Mun. București1.100
43.7
                                       TOTAL10.096