Regenerarea urbană a zonelor industriale din municipiul Ploiești, un obiectiv obligatoriu!

144

Ploieștiul, datorită exploatării de petrol din zona orașului, încă de timpuriu acesta a devenit un oraș industrial, aici construindu-se în 1856 prima rafinărie din România și una din primele din lume, fiind principalul producător de petrol al țării, în România el a căpătat porecla de „Capitala aurului negru” sau „Orașul aurului negru”. 

Imediat după căderea comunismului, marile fabrici din Ploiești au dat faliment, iar platformele industriale au fost părăsite. Aducerea la viață a acestor zone urbane trebuie realizată cu efortul unor investiții private, împreună cu autoritățile locale și al altor actori implicați în îmbunătățirea condițiilor de trai, de a întări economia locală și de a crește calitatea climatului social.

Printr-un cumul de factori, aceste zone din Ploiești pot valorificate astfel încât să crească nivelul de trai semnificativ.

“Oricât de legați afectiv am fi de ele, mai ales generația părinților noștri, consider că a trecut vremea în care marile unități economice își aveau locul în oraș. Mai degrabă ar trebui amplasate la periferia sau chiar în afara Ploiestiului. Eu văd partea privată ca motor al acestei schimbări, susținută de Primărie prin facilități financiare și crearea de infrastructură rutieră și de transport. Tendința este acesta oricum, dacă ne gândim la fostele fabrici “Flacăra” sau „1 Mai”, în locul cărora au fost construite centre comerciale. Pe mai departe cred că va continua acest trend cu mențiunea că proprietarii vor începe să construiască și ansambluri rezidențiale sau clădiri de birouri. Interesant este că în zonele în care s-a intervenit până acum a avut loc o creștere economică a cartierelor prin deschiderea de mici magazine/afaceri în preajma centrelor comerciale nou construite. Nu în ultimul rând, e important să conștientizăm faptul că acest proces este unul de durată. El va dura decade întregi (20, 30 de ani) și va contribui în bine la viața orașului prin creșterea calității vieții si reducerea nivelului poluării.”, a delcarat Corneliu Moraru – fondator Asociația Iubesc Ploieștii.

“Discuția despre patrimoniul industrial stârnește, de obicei, foarte multe patimi și controverse. În fond, este perfect normal deoarece mulți dintre cei care își spun părerea sunt legați afectiv de acele locuri unde au învățat o meserie, unde și-a petrecut o bună parte din viață și unde au legat prietenii. Dar lumea se schimbă. Economia de astăzi este cu totul de alta față de cea din urmă cu treizeci de ani, ca să nu mai vorbim de alte perioade privite cu și mai multă nostalgie și idealizate poate nemeritat de mult precum interbelicul ori chiar epoca lui Carol I. Trăim o perioadă numită „post-industrială”, iar termenul nu este pus fără rost. Transformările tehnologice, automatizarea și comportamentul consumatorilor au modificat structura economică, iar unele ramuri, în mod firesc, au trecut printr-o prefacere. Așa că este firesc ca unele fabrici să dispară sau să fie relocate în afara localităților. Orașul crește, orașul se transformă, orașul se modernizează. Este un curs firesc. Aș asemăna această scoatere a fabricilor din interiorul orașului cu legislația din vremea lui Cuza când cimitirele parohiale au fost dezafectat, iar mormintele transferate la periferie, într-un spațiu nou amenajat. Și atunci au fost voci care s-au pronunțat împotrivă, afirmând că se pierde ceva din specificul orașului, că se alterează moștenirea istorică sau că este un act nefericit. Timpul însă le-a infirmat: pe locurile acelea s-au ridicat construcții utile pentru localnici, care au coagulat comunitatea sau au ajutat-o să se dezvolte. La fel și astăzi: uzinele dispar pentru că piața liberă nu le mai cere. În locul lor apar alte ansambluri comerciale sau rezidențiale care reflectă noile nevoi și într-o economie vie și într-o societate liberă aceste tranformări sunt normale. Să nu fiu însă greșit înțeles: la fel cum nu văd de ce ar trebui păstrate fostele zone industriale din oraș, la fel de bine nu susțin nici ștergerea completă a patrimoniului de acest fel. În fond, aceste fabrici au avut un rol covârșitor în modelarea trecutului local. Pe lângă demolare cred că există și alternativă reconversiei, iar în țară avem câteva exemple notabile precum fosta bursă de mărfuri din București, devenită hub cultural, ori Halele Carol, astăzi spațiu de concerte. Dar pentru a ajunge la acest rezultat, este nevoie atât de investiții – fie din fonduri private, fie prin diferite programe europene de finanțare – cât și de educație. Proprietarii trebuie ajutați să conștientizeze însemnătatea acelui spațiu și potențialul său. Clădiri noi se ridică peste tot și, de multe ori, nu se remarcă prin ceva anume. Pe când istoria nu poate fi creată. Fie o ai și o valorifici, având toți de câștigat, de la proprietari la consumatorii direcți și la comunitatea în sine, fie o pierzi. “, Lucian Vasile, fondator Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, istoric, autor și coordonator al mai multor volume dedicate Ploieștiului:

Personal, văd o oportunitate foarte mare pe care o are Municipiul Ploieşti, față de alte orașe din țară cu privire la zona lui – fostă industrială :

1. existența unui inel virtual de zone industriale dezafectabile în mare măsură, coroborat cu prezența căii ferate industriale poate deschide premisele reconversiei acestora și folosirii inelului feroviar în beneficiul transportului public, prin crearea unui inel de transport feroviar urban.

2. zonele industriale pot deveni centre urbane, ce gravitează centrului geografic, care să preia din încărcarea socio/economico/administrativă a orașului – disipând tensiunea centrului 

3. zonele industriale pot avea ocazia unei dezvoltări pe verticală mult accentuată, astfel încât să permită ocuparea cât mai rațională a terenului în favoarea spațiilor verzi, spații la care orașul actual este deficitar

4. densificarea zonelor foste industriale trebuie permisă doar cu corelarea unui inel auto paralel cu cel feroviar, inel ce trebuie dimensionat corect pentru ca densitatea populației să fie corect descărcată în densitatea auto prin străzi de categorii superioare

5. În oricare din cazuri, raportul între suprafața construită și suprafața verde trebuie să fie în favoarea celei verzi. 

Ca idee personală, ar fi de studiat negocierea cu posibilii investitori cu autoritățile aprobatoare a regulamentelor (PUZ,PUG) a unor procente între suprafața construită și cea verde, putând fi mărită cea construită dacă se asigură funcțiuni culturale – galerii de artă, teatre, săli de spectacole, și obligatoriu în zonele verzi să facă dovada personalizării lor cu obiecte de artă moderna – instalații, statui (exclus- busturi).

Separat de zonele industriale sau, de ce nu chiar prin identificarea uneia în care se poate realiza, aș propune inserția unui ansamblu cultural major urban  cu valențe de obiect de arhitectură manifest care ar putea sp polarizeze atât o populație avidă după cultură cât și un turism cultural major – a se vedea exemplele orașelor regenerate europene – Sevilia, Valencia, Bilbao – sunt orașe care s-au regenerat prin inserția unor “obiecte” de arhitectură majore.”, Alex Bondrea, arhitect, Președintele Filialei Prahova a Ordinului Arhitecților din România

“Există niște trenduri la nivel internațional și niște exemple de bune practici, numai că aceste lucruri durează până să se vadă și rezultate. La noi, în Romania,  au început deja să se implementeze proiecte macro de regenerare urbană, în general este vorba despre transformarea unor spații moarte în spații vii, reamenajarea și designul aspectului exterior al unor spații care sunt părăsite și își vor găsi utilitate publică. Se întâmplă în Reșița, care este un spațiu industrial care se transforma si se reinventează, se întâmplă în Valea Jiului, cu proiectul de cultură Planeta Petrila, unde niște oameni, artiști, arhitecți, încearcă sa transforme zona aceea într-un hub culturalo-artistic, altfel încât  lumea să fie atrasă din punct de vedere turistic de perspectivele acestea artistice, deci există o grămadă  de exemple de bune practici care deja au început sa apară și la noi.

De obicei ar trebui sa se lucreze cu firme de consultanță specializate in domeniul de regenerare urbană si într-un parteneriat cu administrația publică și cu experți pe diferite domenii, să se încerce sa se reabiliteze acele spatii destinate uitării astfel încât să fie reutilizate și reîmprospătate  din punct de vedre al activităților culturale, să găzduiască fel și fel de expoziții, fie pur și simplu inaugurarea unor huburi de inovare socială în care să se desfășoare evenimente.

Știu proiecte care au început unele fie din partea administrației, fie din partea privatului, altele pur și simplu ca un parteneriat între administrație și investitor.

La Reșița, pe un spațiu de 10 hectare, ocupat de halele industriale ale  fostului Combinat Siderurgic , Primăria împreună cu un dezvoltator imobiliar vor să ecologizeze terenurile și să dezvolte un parc pentru tineri și să facă și un mall. Practic, pur și simplu 10 hectare nefolosite și pe care erau niște hale care mai aveau puțin și picau, au fost cumpărate de un investitor și, în parteneriat cu Primăria care s-a angajat că va face infrastructura necesară și le facilitează obținerea autorizațiilor, investitorul s-a angajat că în următorii cinci-opt ani va dezvolta acolo  mai multe proiecte care vor schimba fața zonei.

Ideea e să existe chimie între investitor și administrație, să existe înțelegere, să a existe un parteneriat și să câștige toată lumea.

Avantajele sunt evidente, pentru că noi vorbim despre conceptul lansat de arhitectul Jan Gehl, de “orașe  pentru oameni”, orașe sustenabile și faptul că un spațiu care nu este utilizat este dat în folosință pentru oameni, fie pentru activități comerciale, fie culturale, fie activități de micro-business, asta dă viață orașului. Cu cât orașul este mai plin de viață, cu atât orașul respectiv este în plin avânt economic, asta este clar.”, Grațian Mihăilescu – fondator UrbanizeHub, specialist in politici publice si dezvoltare urbana sustenabila

Foto cu caracter ilustrativ