Record de căsătorii la Starea Civilă Râşnov, judeţul Braşov. Un bărbat de peste 60 deani s-a căsătorit, în anul 2018, pentru a noua oară, iar căsătoria a fost oficiată de actualul edil al oraşului, Liviu Butnariu.
„Un lucru inedit este că el a fost căsătorit de trei primari”, a precizat actualul primar al Oraşului Râşnov, Liviu Butnariu.
Astfel, de-a lungul anilor, bărbatul a fost căsătorit de: Ilie Soiu, care a fost primar al Oraşului Râşnov în perioada 2000-2004, Adrian Veştea, primar în perioada 2004 – 2016, şi Liviu Butnariu, primar în funcţie.
Penultimul mariaj al bărbatului a durat aproximativ doi ani, conform aceleiaşi surse. De unele consoarte a divorţat, dar au fost şi soţii care au decedat.
Numeroasele căsătorii ale bărbatului au dat peste cap şi previziunile statului, care a prevăzut în formulare statistice maxim 5 poziţii pentru cei care se recăsătoresc, după cum a precizat primarul Râşnovului, Liviu Butnariu.
„El a completat un carnet cu 5 poziţii şi pe al doilea aproape l-a terminat”, a mai spus Liviu Butnariu.
În anul 2018, în oraşul Râşnov au fost încheiate 140 de căsătorii.
Sursă : mediafax.ro