Reducerea programului de transport în comun, care va fi efectuat numai în trei intervale orare, pentru limitarea răspândirii noului virus Covid – 19, vine la pachet cu un set de recomandări din partea SC TCE Ploiești:
- Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane. Astfel, atât în timpul așteptării în stație a sosirii mijlocului de transport cât și în timpul cât vă aflați în salonul autovehiculului, păstrați o distanță de cca. doi pași față de ceilalți;
- Evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum balustrade, mânere, butoane etc. În cazul în care sunteți totuși nevoiți să atingeți aceste suprafețe, protejați-vă folosind șervețele de unică folosință;
- Încercați să NU stați față în față cu alte persoane, atât în zona stației de transport public cât și în mijlocul de transport;
- Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura.