Ministrul Muncii a declarat că o nouă lege a salarizării va fi gata în anul 2022. Prin intermediul acesteia vor fi plafonate anumite sporuri, în timp ce altele vor fi eliminate.
Raluca Turcan anunță o nouă lege a salarizării. Ministrul Muncii a anunțat că vor fi mai multe grile de salarizare, în funcție de domeniul de activitate. Legea va reglementa salariile din sistemul bugetar ai căror angajaţi au salarii foarte mari, cum ar fi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sau Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
”În paralel cu grila de salarizare din administraţia publică, mai luăm în calcul introducerea unei grile şi în anumite instituţii cu rol de reglementare, cum ar fi ANCOM-ul, cum ar fi ANE-ul, cum ar fi ASF-ul, pentru că acelea sunt instituţii publice unde toţi angajaţii practic sunt remuneraţi din bani publici, însă aceste salarii sunt disproporţionate cu ceea ce există în sistemul bugetar”, a declarat Raluca Turcan, miercuri seară, la Antena 3.
Raluca Turcan anunță o nouă lege a salarizării. Ministrul a precizat că speră ca legea să fie finalizată ”în urătoarele două luni, maxim”, după care să e discutată cu alte ministere, iar proiectul să fie trimis la Parlament şi întreaga procedură ar putea fi finalizată în aproximativ un an.
Ministrul Muncii a explicat că bugetarii care aleg salariul vor putea rămâne angajaţi până la maximum 70 de ani. De asemenea, Raluca Turcan a vorbit despre modul în care guvernanţii vor să realizeze recalcularea pensiilor.