Acoperirea feței cu mască de protecție va deveni obligatorie în județul Prahova

1782

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader a solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să adopte de urgență măsura obligativității purtării maștii de protecție pentru nas și gură de către toate persoanele, fie că acestea prezintă simptome respiratorii, fie că nu.

Redăm în cele ce urmează declarația lui Bogdan Toader:

”Pentru prevenirea răspândirea bolii COVID-19 în Prahova, în calitate de președinte al Consiliului Județean și în urma consultării cu prefectul Județului, Cristian Ionescu, dar și cu directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), doctorul Bogdan Nica, am solicitat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) adoptarea unei noi măsuri cu caracter de obligativitate în județ, care să fie aplicată începând cu data aprobării ei.

Începând cu data aprobării, devine obligatorie pentru toți cetățenii județului Prahova sau pentru cei care tranzitează județul, acoperirea feței (nas, gură) cu mască, inclusiv măști improvizate sau alte materiale de protecție, de unică folosință sau reutilizabile, în vederea reducerii riscului epidemiologic, de transmitere a virusului SARS-Cov-2.

Măsura să fie aplicată în spații publice sau la locul de muncă de către toate persoanele, fie că acestea prezintă simptome de infecție respiratorie sau nu”, conchide Bogdan Toader