Viorica Dăncilă a convins câţiva parlamentari ALDE să rămână alături de PSD la guvernare. Potrivit unor surse politice citate de adevarul.ro, printre aceștia se numără și deputatul ALDE de Prahova, Grațiela Gavrilescu.
Graţiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului, s-ar întoarce în funcţia pe care abia a părăsit-o. La Ministerul Energiei va fi propus deputatul Marian Cucşa, unul dintre apropiaţii Graţielei Gavrilescu. Cei doi au încercat să-l schimbe pe Varujan Vosganian din funcţia de lider al deputaţilor ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu a ameninţat că toţi membrii ALDE care vor accepta funcţii de la PSD vor fi imediat excluşi din partid. Însă juriştii PSD susţin că cei trei parlamentari ALDE care au acceptat să fie miniştri sunt în acest moment membri de partid şi nu contează dacă vor fi excluşi ulterior.
Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat miercuri, in Senat, că fostul ministru al Afacerilor Externe Teodor Melescanu, senator in circumscripția Prahova, ales președinte al Senatului marți, după demisia lui Călin Popescu Tăriceanu, nu mai are calitatea de membru ALDE. Cum însă el nu a demisionat din ALDE si ALDE a avut propriul candidat, Tariceanu a anuntat ca va merge pana la CCR pentru a contesta alegerea lui Melescanu.
A fost nevoie de doua runde de vot pentru ca Teodor Melescanu, candidatul PSD, sa poata obtina voturile necesare.
Acestă mișcare presupune si o întărire a organizației PSD Prahova, ținând cont că atrage după sine și o sumedenie de oameni din preajma doamnei ministru și noului președinte al senatului, care se vor îndrepta către PSD, dornici să își păstreze funcțiile la nivel local.
Citeste mai mult aici: adev.ro/pxnnb3