O femeie în vârstă de 80 de ani a fost atacată, joi după-amiază, de un câine care ar fi ieșit dintr-o curte aflată pe strada Mărășești din Ploiești. Bătrâna a fost transportată la spital, în stare stabilă.

Polițiștii locali au identificat proprietara câinelui și au amendat-o.

“În cursul zilei de joi, 27.02.2020, în jurul orei 16.20, un echipaj al Poliției Locale Ploiești s-a deplasat pe strada Mărășești, ca urmare a unei sesizări înregistrate la dispeceratul instituției, prin care era semnalat faptul că o femeie a fost atacată și mușcată de un câine.

Echipajul care s-a deplasat la fața locului a constatat prezența unei persoane de sex feminin, în vârstă de 83 ani, ce fusese mușcată de gamba piciorului drept, de către un câine de talie medie care ieșise din curtea unui imobil de pe strada respectivă.

Deoarece victima acuza dureri, polițiștii locali au apelat numărul unic de urgență 112,  iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță Prahova s-a prezentat pentru acordarea de îngrijiri medicale, femeia fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe în vederea efectuării de investigații.

Totodată, polițiștii locali au identificat proprietara câinelui în persoana numitei I.E, de 60 ani, ce a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 100 lei pentru”lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri”, în conformitate cu art. 2 pct. 17 din Legea nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, cu acordul proprietarei, patrupedul a fost transportat la adăpostul de câini de la Bucov.

Continuarea cercetărilor în acest caz se efectuează de către lucrătorii Secției nr. 3 Poliție.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Ploiești într-un comunicat de presă.

Foto cu caracter ilustrativ