Proiectul lui Dragnea pentru repatrierea aurului, votat și de Camera Deputaților : Rezerva de aur va fi repatriată.

427

Proiectul PSD privind repatrierea rezervei naţionale de aur a primit miercuri votul Camerei Deputaților, cameră decizională. Documentul, iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, prevede ca Banca Naţională să aducă în ţară 91,5% din aurul depozitat în străinătate, respectiv peste 55 de tone de aur.

Proiectul a fost adoptat cu votul a 165 de deputați. 90 s-au împotrivit, iar trei deputați s-au abținut.

Unul dintre argumentele invocate pentru acest proiect este că, de 10 ani România ţine o mare parte din aur în Banca Angliei şi nu primeşte dobândă, ba chiar plăteşte chirie pentru păstrare. În prezent, România are rezerve de aur de aproape 104 tone.

„Din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice. Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”, stabileşte un alt articol al proiectului.

Potrivit expunerii de motive, „evoluţia economiei româneşti din ultimii ani indică o tendinţă pozitivă, cu creştere economică constantă, solidă şi sustenabilă, cu inflaţie moderată, în limite controlabile şi cu o stabilitate predictibilă a monedei naţionale“. Dragnea şi Nicolae susţin că, în acest context, se poate modifica politica BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur.

„Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară”, se mai arată în expunerea de motive, potrivit căreia deţinerea unei cantităţi de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar „aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice“.

În prezent, 65% din rezerva de aur este păstrată la Banca Angliei.

Partidul Naţional Liberal (PNL) va ataca la Curtea Constituţională a României (CCR), joi, legea privind aducerea în ţară a rezervelor de aur ale Băncii Naţionale a României, a declarat liderul liberal, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Botoşani. El a spus că PNL va sesiza CCR pentru că nu îşi doreşte ca aurul României să fie transformat în „ghiuluri şi inele”.

Sursa : digi24.ro