Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 vor fi lansate în luna februarie. Vezi noutățile

306

Programele RABLA Clasic și RABLA Plus debutează pe 4 februarie, a anunțat ministrul Barna Tánczos, în cadrul conferinței de presă susținută alături de președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Fülöp Lóránd-Árpád.

Bugetul din acest an este de 1,24 miliarde lei, fiind astfel cel mai mare buget alocat din istoria programelor (fără suplimentări ulterioare). RABLA Clasic beneficiază de 560 milioane lei, iar RABLA Plus de 680 milioane lei.

na dintre noutățile programului Rabla Clasic este introducerea unui ecobonus de 1.500 lei pentru fiecare autovehicul uzat care este mai vechi de 15 ani și are norma de poluare Euro 3 și inferioară.

O altă noutate este introducerea posibilității casării a două autovehicule uzate pentru achiziționarea unuia nou, cuantumul finanțării fiind de 7.500 de lei pentru casarea unui autovehicul și 12.000 lei pentru casarea a două autovehicule.

Una dintre modificările pentru 2022 constă în faptul că pentru o maşină cumpărată pot fi predate spre casare două autoturisme mai vechi de 15 ani. O altă modificare ține de faptul că mașina casată trebuie să fie înmatriculată în România de cel puțin șase ani. Oficialii ministerului au spus că vechimea medie a parcului auto din România era de 16,8 ani anul trecut, față de mai puțin de 10 ani în 2010.O schimbare importantă ține de faptul că din 2022 și cei care vor să-și ia o mașină 100% electrică trebuie să caseze o mașină veche pentru a putea beneficia de ecobonusul de 45.000 lei pentru mașina nouă. Până acum nu era obligatoriu să predai o mașină veche pentru a-ți lua o electrică nouă cu subvenție.

Rabla 2022

  • Prima de casare în Rabla Clasic este de 6.000 de lei. La aceasta se adaugă un ecobonus de vechime de 1.500 lei pentru casarea mașinilor mai vechi de 15 ani care au normă de poluare Euro 3 sau inferioară.
  • La Rabla Plus, în schimbul unui autoturism vechi casat va putea fi cumpărat un automobil pur-electric nou, prima de casare fiind 45.000 lei. Pentru un hibrid plug-in, ecobonusul este 21.500 lei. La acestea se pot adăuga cei 1.500 lei ai ecobonusului de vechime menționat mai sus.

O altă modificare este că se diminuează cu 5 grame valorile cantităților de emisii de CO2/km aferente pragului de eligibilitate și de obținere a ecobonusului.

”Vom asigura, în 2022, cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Rabla Clasic şi Rabla Plus şi acest buget va fi de peste 1,2 miliarde de lei”, a spus ministrul Mediului, Tánczos Barna.
Este prima dată când se planifică implementarea celor două programe pe 3 ani și regulile de acum ar trebui să rămână în vigoare.
Ministrul Mediului a menţionat că astfel este asigurată predictibilitate şi implementarea unor politici publice astfel încât rezultatul scontat – cel al scoaterii din circulație a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani, până în 2026 – să fie atins.

Tanczos a menţionat că programul a fost etapizat pe apeluri lunare de depuneri de cereri, pentru ca toţi beneficiarii să primească răspuns în cel mult o lună de la depunerea dosarelor.

Una dintre modificări pentru 2022 constă în faptul că pentru o maşină cumpărată pot fi predate spre casare două autoturisme mai vechi de 15 ani.

Ministrul anunţă că anul acesta a fost crescut bonusul de casare, putându-se ajunge la 16.500 de lei dacă beneficiarul predă la casare două autoturisme ambele mai vechi de 15 ani, el urmând a primi primă de 1.500 de lei pentru emisii scăzute şi 3.000 de lei pentru achiziţionarea unei maşini hibrid.