Procurorul Adina Florea ar urma să ceară arestarea procurorilor Lucian Onea, fost şef DNA Ploieşti, şi Mircea Negulescu

859

Procurorii de la secția care anchetează magistrații se pregătesc să ceară arestarea lui Mircea Negulescu zis și ”Portocală”, fost procuror al DNA Ploiești și a lui Lucian Onea, fost procuror șef al DNA Ploiești.

Cei doi sunt cercetați în mai multe dosare privind abuzurile săvârșite de DNA Ploiești.

Cerere de arestare a celor doi ar putea fi înaintată către CSM chiar astăzi,
14 ianuarie, încuviinţarea CSM pentru măsura preventivă.

Procurorul Adina Florea a ajuns, luni după amiază, la CSM, pentru a solicita arestarea lui Lucian Onea și Mircea Negulescu de la DNA Ploiești, în dosarul în care ei sunt cercetați pentru mai multe fapte, între care și constituire de grup infracțional organizat.

„Este o procedură confidențială. Permiteți-mi să nu comentez”, a spus Adina Florea, la sediul CSM.

Mâine, la CSM ar fi urmat sa se discute cererea conducerii DNA de revocare a lui Lucian Onea din functia de procuror DNA. Masura a venit dupa preluarea conducerii de catre Calin Nistor, in conditiile in care cercetarile din dosarul lui Onea au fost extinse pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Una dintre acuzatiile care i se aduc magistratului este ca ar fi incercat sa smulga denunturi despre Liviu Dragnea, Victor Ponta si Sebastian Ghita.P

„Constituire a unui grup infracțional organizat (..) întrucât în perioada 2013-2016 procurorii și ofițerii de poliție judiciară Negulescu Mircea, Onea Lucian Gabriel, Deaconu Giluela, Răileanu Elena Cerasela, Savu Alfred Virgiliu, Iordache Mihai Iuliano, Florea Gabriela au inițiat ( procurorii Negulescu Mircea, Onea Lucian și ofiterul de politie judiciară Iordache Mihai), un grup structurat la care au aderat procurorii Deaconu Giluela, Răileanu Elena Cerasela, Savu Alfred și ofițerul de poliție judiciară Florea Gabriela și care au acționat, în mod coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals, în dauna mai multor persoane cărora le-au atribuit calitatea de subiecți procesuali principali cu încălcarea drepturilor și libertăților acestora, au dispus și au propus luarea măsurilor preventive privative de libertate, au dispus trimiterea în judecată a acestora cunoscând ca sunt nevinovate, au indus în eroare organele judiciare prin ticluirea şi producerea de probe nereale, inclusiv prin contrafacerea unor înscrisuri”, explică procurorul noua acuzație.