Primul tren chinezesc adus în România, produs în 2021, a trecut deja primele probe care au fost efectuate în gara Predeal. Rama ar urma să atingă viteza de 160 de kilometri pe oră și este pregătită să circule pe ruta Brașov – București – Constanța.
Procesul de certificare și autorizare este finalizat în proporţie de 80-90%, conform Profit.ro.
Trenul se ridică la cele mai înalte standarde în ceea ce privește siguranța și confortul pasagerilor, conform producătorului chinez.
Statul roman a cumpărat 40 de astfel de unităţi de trenuri electrice care vor ajunge în România în termen de 32 de luni şi vor avea o garanţie de 15 ani. Investiţia se ridică la 4,5 miliarde de lei. Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM, iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat.