Primele curse de trap de la Hipodromul Ploieşti din acest an vin și cu o premieră

511

Sâmbătă, începând cu ora 10.30, Hipodromul Ploieşti va găzdui prima reuniune oficială din acest an, în cadrul căreia vor avea loc patru curse de trap, dintre care două vor fi cotate la pariuri de noul partener al organizatorilor, Casa de pariuri Fortuna.

Avanpremiera evenimentului de la finalul săptămânii a fost făcută, astăzi, într-o conferinţă de presă, de directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, cel care coordonează activitatea de pe hipodrom, de preşedintele Federaţiei Române de Trap, Marian Manea, şi de organizatorul de competiţii Marian Dima.

Lucian Rădulescu a confirmat semnarea parteneriatului cu Casa de pariuri Fortuna, cea care va avea, din acest an, în ofertele de weekend şi două curse din cadrul reuniunilor ce se vor desfăşura pe Hipodromul Ploieşti. „Orice iubitor al acestui sport va putea, de acum înainte, să parieze pe cursele de trap de la Ploieşti, colaborarea cu cei de la Fortuna fiind, în opinia tuturor, un pas extrem de important în îmbunătăţirea activităţii de pe hipodrom. În acest sezon, Fortuna va sponsoriza câte două curse din fiecare reuniune şi, prin cele peste 1500 de agenţii din ţară, le va oferi celor pasionaţi şansa să parieze pe trapul românesc. Principala condiţie pusă de ei este ca respectivele curse incluse în oferta de pariuri să aibă la start minim zece cai, ceea ce mi se pare normal şi realizabil”, a anunţat Lucian Rădulescu.

La rândul lui, Marian Manea a vorbit în termeni laudativi despre parteneriatul cu celebra casă de pariuri: „Faptul că Fortuna şi-a manifestat interesul de a colabora cu organizatorii este ceva extraordinar. Pariurile reprezintă elementul vital de pe orice hipodrom, fără de care cursele de cai nu trăiesc. E drept că este doar un început, dar acesta creează perspectiva unei colaborări mult mai bune şi sperăm ca, atunci când se va implementa pariul mutual, Ploieştiul să devină polul de atracţie al Trapului românesc. Dovadă a interesului în creştere, foarte mulţi proprietari şi-au adus aici caii din alte ţări şi au început să se cam înghesuie pe hipodrom. Din ce înţeleg, mai este disponibil un singur grajd, pe care organizatorii sunt, însă, obligaţi să-l păstreze pentru cei care vin din afară special pentru reuniuni”.

Un alt subiect atins a fost cel legat de pista de concurs, care va fi refăcută în acest an. „Ştim că avem o problemă cu pista, însă ne bucurăm că cele două entităţi importante, Federaţia Română de Trap şi Asociaţia Calului de Trap, au înţeles să mergem aşa până la Derby-ul de Trap al României, pentru a nu da peste cap tot calendarul competiţional. S-au făcut unele lucrări de mentenanţă, şi urmează ca, după derby, să facem lucrări de mai mare amploare, cel mai probabil urmând să reprogramăm două reuniuni pentru a avea timpul necesar aducerii pistei la standardele dorite”. A spus Lucian Rădulescu.

Una peste alta, sunt premise pentru un sezon interesant pe Hipodromul Ploieşti, primul „examen” al organizatorilor fiind cel de sâmbătă, când reuniunea de debut din 2019 va avea două curse cotate la pariuri – Fortuna Silver şi Fortuna Gold – dar şi o serie de momente de spectacol oferite publicului, printre care şi o demonstraţie de dresaj propusă de cunoscutul Filimon Iordache, un cascador ce a colaborat în multe filme cu actori celebri din România şi nu numai.