Primăria vrea să se împrumute 25 de milioane de lei pentru finanțarea agentului termic

75

Consilierii locali au aprobat în ședința de astăzi, contractarea unui împrumut de 25 milioane de lei de la Trezoreria Statului pentru finanţarea cheltuielilor necesare producerii, transportului şi furnizării agentului termic pentru iarna aceasta,  plata facturilor restante şi acoperirea pierderilor înregistrate la agentul termic.

Împrumutul este posibil deoarece s-a terminat de returnat împrumutul de 80 de milioane de lei de la Exim Bank făcut de Termo Ploieşti, aşa că primăria a putut solicita un alt împrumut, susține primarul Mihai Poliţeanu. ”Chiar dacă suma este mai mică, cred că este mai bine că returnăm banii în 5 ani. Semnele care se arată e că vom trece această iarnă cu cele 25 de milioane de lei ceea ce este fabulos”, a declarat primarul.

Polițeanu a mai anunțat că pe 28 ianuarie urmează ca primăria să semneze contractul pe fonduri europene pentru reabilitarea a 24 de km de reţea de termoficare.