Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a emis o dispoziție prin care, începând de miercuri, 18 martie, o parte din personalul din administrația locală va lucra de acasă în următoarele 30 de zile, prin rotație.

Având în vedere prevederile Decretului nr. 195/2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, primarul municipiului Ploiești, domnul Adrian Florin Dobre, a dispus ca, începând cu data de 18 martie 2020 și până la încetarea stării de urgență, programul cu publicul, la Registratura Primariei municipiului Ploiești, să se desfășoare după cum urmează:

  • Luni 9.00-13.00 depunere documente
  • Joi 9.00-13.00 eliberare documente.

Primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a dispus posibilitatea activității la domiciliu, pentru o parte din personalul primăriei, ca măsură de protecție suplimentară a angajaților, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 18.03.2020.

Totodată, solicitările/petiţiile/reclamaţiile se vor transmite on-line, la următoarele adrese de e-mail:
registratura@ploiesti.ro
dir.urbanism@ploiesti.ro
comunicare@ploiesti.ro

Pentru problemele care vizează alte domenii de activitate ale Primăriei municipiului Ploieşti, sesizările se transmit la adresele de e-mail afişate pe site la adresa http://www.ploiesti.ro/structura.php.

Persoanele care nu au acces la o adresă de e-mail pot transmite sesizările/petiţiile/reclamaţiile şi prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Ploieşti, Piaţa Eroilor nr. 1 A.

Sesizările se pot adresa și telefonic, la următoarele numere:

0244/516699 Centrală Primărie;
0244/984 Dispecerat Primărie

În perioada sus-amintită se suspendă programul de audienţe.

Încurajăm ploieștenii să obțină informații doar din surse sigure, verificate, asigurându-i, totodată, de sprijinul constant al Primăriei municipiului Ploiești astfel încât, împreună, să putem depăși cu bine, această perioadă.

Astfel, pentru informarea persoanelor venite în România din zonele de risc, publicate pe site-ul Institutului Național de Sănătate Publică România (INSP – izolare la domiciliu), sunt puse la dispoziție, de luni până joi , în intervalul 08.30 -16.30 și vineri, în intervalul 08.30 -14.00, următoarele numere de telefon: 0244/407 776, 0244/407 780, 0244/407 760, 0244/595 402.

Informații suplimentare despre noul coronavirus se pot obține și la
telverde 0800 800 358

Potrivit prevederilor art.33 din anexa nr.1 la Decretul nr.195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, care reglementeaza: ,,Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ – teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului’’.