Primăria Ploiești anunță dezbatere publică pe tema prelungirii contractului cu Apa Nova

519

Primăria Ploiești va organiza pe 28 ianuarie, de la 17.00, la sediul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești, o dezbatere publică prin care cere opinia cetățenilor cu privire la prelungire contractului de concesiune din aprilie 2000 și a actului adițional aferent, încheiate cu Apa Nova Ploiești SRL, privind gestiunea serviciului de alimentare cu apă și a serviciului de canalizare la nivelul municipiului.

Eventualele recomandări pe această temă pot fi formulate în scris și depuse sau trimise la sediul Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, respectiv la adresa serviciipublice@rasp.ro, până cel târziu pe 27 ianuarie.

Proiectul publicat pe site-ul Primăriei Ploiești propune o prelungire cu 10 ani a actualei înțelegeri, contractul urmând să expire la 14 iunie 2035.

Proiectul face referire și la modificarea tarifelor de bază, în două etape.

Astfel, până la 31 decembrie 2020, tariful de bază pentru apa potabilă se va modifica de la 0,51 lei/metru cub la 0,58 lei/metru cub, fără TVA, iar tariful de bază pentru canalizare de la 0,23 lei/metru cub la 0,25 lei/metru cub, fără TVA.

O altă majorare este prevăzută a fi aplicată după 1 ianuarie 2021, astfel încât tariful de bază pentru apa potabilă să ajungă până la 0,67 lei/metru cub, fără TVA, iar cel pentru canalizare până la 0,29 lei/metru cub, fără TVA.

„Având în vedere asumarea de către Concesionar (Apa Nova – n.r.) a obligației de finanțare și realizare a investițiilor suplimentare, care nu sunt în sarcina acestuia, conform Contractului de Concesiune (nefiind cuprinse în Tarif) și ținând cont de faptul că majorarea Tarifului pentru a permite Concesionarului recuperarea acestor costuri pe durata rămasă a Contractului ar conduce la un Tarif majorat peste limita de suportabilitate a populației, soluția avută în vedere pentru realizarea și amortizarea investițiilor suplimentare constă în prelungirea cu 10 (zece) ani a duratei Contractului de Concesiune, ca urmare a acestei prelungiri concensiunea urmând să expire la data de 14.06.2035”, precizează raportul de specialitate.

Proiectul supus dezbaterii publice poate fi consultat AICI.