Primăria Municipiului Ploiești a demarat o activitate de ridicare a căruțelor și vehiculelor, trase sau împinse cu mâna, care circulă ilegal în municipiul Ploiești

143

Primăria Municipiului Ploiești, prin Poliția Locală Ploiești, a demarat o activitate de ridicare a căruțelor și vehiculelor, trase sau împinse cu mâna, care circulă ilegal în municipiul Ploiești.

În urma acțiunilor de control derulate de polițiștii locali, pe domeniul public al municipiului Ploiești, în ultima perioadă, au fost ridicate 8 căruțe și 6 căruțuri cu care se realiza transport de deșeuri, ce urmau să fie depozitate, ilegal, în diferite zone din orașul nostru.

Fiecare persoană, depistată în acest context, a fost sancționată contravențional cu suma de 1000 lei, respectiv 500 de lei în cazul în care amenda este achitată în termen de 15 zile.

Totodată, dacă se aplică măsura depozitării acestui tip de vehicule, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. percepe un tarif de eliberare, în cuantum de 150 de lei,  în baza prevederilor  Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr. 432/2018 privind interzicerea accesului și deplasării căruțelor și vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Ploiești.

Poliția Locală Ploiești va continua să efectueze controale în trafic și să aplice sancțiuni  persoanelor care încalcă prevederile actului administrativ – normativ mai sus menționat.