În ultimele 24 de ore, polițiștii au acționat pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Au fost verificate peste 630 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări) și au fost verificate peste 200 de autovehicule.
Ieri, pentru neregulile constatate au fost aplicate aproximativ 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 11.000 de lei. În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale MAI și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
sursa IJP Prahova