Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului public de persoane pe DN 1B – Albești Paleologu

494

În data de 03.12.2020, în intervalul orar 08:00-10:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului public de persoane pe DN 1B – Albești Paleologu.

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane.

Astfel, în cadrul acțiunii, poliţiştii au verificat peste 65 de autovehicule, dintre care peste 30 destinate transportului public de persoane.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale. Totodată, poliţiştii au efectuat peste 40 de testări cu aparatul etilotest.

De asemenea, au fost avertizate verbal 15 persoane privind portul necorespunzător al măștii de protecție.

Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren.

Totodată, le recomandăm să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri!