Vineri, 11 decembrie a.c., polițiștii de prevenire din cadrul IJP Prahova și cei ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi au desfășurat o acțiune de informare a publicului în trenurile și stațiile feroviare de pe ruta Ploiești – Sinaia.
Demersul a vizat atat atragerea atenției asupra siguranței bunurilor personale în timpul călătoriilor, cât și fapte specifice sezonului de iarnă, precum folosirea articolelor pirotehnice (petarde, pocnitori, artificii etc).
De asemenea, în mod special adolescenților le-a fost prezentat mesajul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, fiind îndemnați să nu adopte comportamente iresponsabile, care le pot pune în pericol viața.